Irina Mihaela Nistor, primarul municipiului Câmpina, a anunțat, luni dimineață, că se lucrează, datorită sprijinului Consiliului Județean Prahova, la remedierea denivelărilor de pe Șoseaua Paltinu (DJ 102I), arteră rutieră aflată la ieșire din Câmpina spre Valea Doftanei. ”Am adresat o solicitare oficială Consiliului Județean Prahova pentru a obține sprijin în rezolvarea problemelor legate de denivelările de pe această șosea. Răspunsul a fost prompt și pozitiv! Lucrările de remediere sunt deja în desfășurare, iar în perioada următoare, Șoseaua Paltinu va deveni un drum mai sigur și mai confortabil pentru toți participanții la trafic”, este vestea bună, la început de săptămână, pentru participanții la trafic.