Primarul comunei Secăria, Aurelian Bălan, s-a stins din viață! Avea 57 de ani

Primarul comunei Secăria, Aurelian Bălan, s-a stins din viață! Avea 57 de ani
Primarul comunei Secăria, Aurelian Bălan, s-a stins din viață, la vârsta de 57 de ani, în urma unui infarct. Colegii din Partidul Social Democrat deplâng decesul edilului din Secăria, aflat la cel de-al treilea mandat la conducerea administrației locale. Deputatul Bogdan Toader a transmis un mesaj de condoleanțe: ”Ne despărțim astăzi, din nefericire, de Aurelian Bălan, un om bun, blând, un coleg și prieten cum puțini găsești. Astăzi, comuna Secăria pierde nu doar un primar, ci un om de mare caracter, un lider dedicat și un suflet care a pus mereu comunitatea pe primul loc. A fost un exemplu de implicare, de muncă și de respect pentru cei pe care i-a reprezentat. Plecarea lui lasă un gol imens, dar și o moștenire valoroasă – aceea a unui om care a luptat pentru binele celor din jur și care a lăsat Secăria mai bună decât a găsit-o. Gândurile mele sunt alături de familia sa, de apropiați și de toți cei care l-au cunoscut și apreciat. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris Bogdan Toader pe pagina sa de Facebook.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Tipărire