Un accident feroviar a avut loc, vineri dimineață, pe raza orașului Bușteni, cartier Poiana Țapului, după ce un autocamion a rămas blocat la o trecere la nivel cu calea ferată. ”La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Sinaia. Este vorba despre un camion care tracta un trailer fără încărcătură, care a fost acroșat de un tren. Acesta circula pe ruta Budapesta-București, având în jur de 400 de călători la bord. Din fericire, nu sunt înregistrate victime. Din informațiile primite până în acest moment, trenul va fi preluat în ce mai scurt timp de o altă locomotivă”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Andreia Ursachi. Împrejurările producerii accidentului vor fi stabilite de către autoritățile abilitate. (sursa imagine: Bușteni Live)
Ce a transmis CFR Călători: https://prahovainfo.ro/actualitate/11082-locomotiva-trenului-de-c%C4%83l%C4%83tori-implicat-%C3%AEn-accidentul-feroviar-de-la-bu%C8%99teni-a-fost-avariat%C4%83-anun%C8%9Bul-cfr-c%C4%83l%C4%83tori.html