UPDATE/ Un bărbat din Ploiești a fost dat dispărut de fratele său. A plecat de acasă și nu s-a mai întors

UPDATE/ Un bărbat din Ploiești a fost dat dispărut de fratele său. A plecat de acasă și nu s-a mai întors

UPDATE: Poliția Prahova a anunțat, sâmbătă, că bărbatul a fost găsit în București și, din primele verificări, acesta nu a fost victima niciunei infracțiuni pe timpul plecării voluntare de la domiciliu.

Polițiștii din cadrul Secției nr.4 de Poliție Ploiești au fost sesizați de către un bărbat, vineri, 18 aprilie, că fratele său, CONSTANTIN CRISTIAN BONTEA, de 51 de ani, din municipiul Ploiești, ar fi plecat de la domiciliu în cursul zilei de joi și nu a mai revenit acasă. Bărbatul este cunoscut cu probleme psihice, potrivit informațiilor furnizate de IPJ Prahova. Bărbatul dispărut are între 65 și 70 de kilograme, înălțime circa 1,65 metri, păr grizonat, cu calviție în zona din spate, ochi căprui, fără alte semne particulare. La momentul plecării voluntare, bărbatul purta pantaloni de trening negri cu dungi albastre, geacă de fâș de culoare neagră, încălțări sport de culoare albastră și șapcă roșie cu înscris alb. Persoanele care pot oferi detalii despre bărbatul în cauză sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau cea mai apropiată unitate de poliție.

Tipărire