Sesiunea Anuală Internațională a Societății de Științe Istorice - Filiala Prahova, sub egida ”Mihai Viteazul 425”

Sesiunea Anuală Internațională a Societății de Științe Istorice - Filiala Prahova, sub egida ”Mihai Viteazul 425”

Sesiunea Anuală Internațională a Societății de Științe Istorice - Filiala Prahova s-a desfășurat, la finalul acestei săptămâni, în colaborare cu Casa Corpului Didactic Prahova, sub egida „Mihai Viteazul 425”. Un moment remarcabil al istoriei României a fost din nou în atenția participanților, care au readus în prim-plan imaginea voievodului întregitor al Țărilor Române.

De altfel, a devenit o adevărată tradiție ca în luna mai să se desfășoare această întâlnire care încheie seria ședințelor lunare ale acestei asociații profesionale. Aflată la a 19-a ediție, ea s-a desfășurat în acest an sub titlul „Mihai Viteazul 425”, pentru a omagia Unirea Țărilor Române realizată de marele voievod, în anul 1600.

Potrivit reprezentanților asociației, în cadrul acestei sesiuni, profesorii de istorie și-au prezentat rezultatele cercetărilor din ultimul an, fiind prezentate lucrări despre personalitatea marelui domnitor, dar și alte teme care au fost în atenția profesorilor participanți. Teme din istoria românilor, din istoria universală, din istoria locală, dar și de didactică.

Astfel, și sesiunea din acest an a fost o reușită, prin care s-a dovedit încă o dată profesionalismul celor care au prezentat lucrările, precum și importanța cercetării și menținerii în atenția comunității a figurilor excepționale ale istoriei românilor.

Tipărire