Prahova va fi, de luni dimineață și până marți dimineață, sub COD ROȘU de caniculă. Potrivit meteorologilor, urmează, pentru cea mai mare parte a județului Prahova - excepție făcând doar zona montană din nord - un val de căldură intens și persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat și noapte tropicală. Valul de caniculă va cuprinde jumătatea de sud a țării, unde se vor înregistra temperaturi maxime de 38...41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice vor fi de 21...24 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.
Până mâine dimineață, Prahova se află sub Cod Portocaliu de caniculă