Lucrările de racordare a Văii Slănicului la rețeaua națională de gaze naturale avansează într-un ritm susținut

Lucrările de racordare a Văii Slănicului la rețeaua națională de gaze naturale avansează într-un ritm susținut

Proiectul de extindere a rețelei de gaze naturale în zona Văii Slănicului înregistrează progrese importante. La mai puțin de o lună de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor (17 iulie 2025), au fost deja montați primii kilometri de conductă.

Această investiție majoră va permite conectarea la rețeaua de gaze naturale a peste 8.000 de gospodării și a 118 instituții publice, oferindu-le condiții moderne, sigure și durabile de alimentare cu gaz.

Constructorul a dat asigurări că lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul lunii noiembrie. Între timp, președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, urmărește îndeaproape atât ritmul, cât și calitatea execuției.

„Este un proiect mult așteptat de comunitățile de pe Valea Slănicului, iar faptul că am reușit, împreună cu primăriile locale, să-l deblocăm și să-l demarăm reprezintă un pas important. Le mulțumesc primarilor pentru colaborarea excelentă și, în același timp, ne cerem scuze locuitorilor pentru eventualul disconfort cauzat de lucrări. Este un disconfort temporar, pentru un beneficiu major pe termen lung”, a declarat Virgil Nanu.

Consiliul Județean Prahova își reafirmă angajamentul de a sprijini extinderea infrastructurii esențiale în județ, promovând investițiile durabile în utilități publice, cu scopul de a îmbunătăți condițiile de trai din mediul rural.

Tipărire