Începând cu 9 august 2025, au intrat în vigoare modificările aduse legislației privind regimul materiilor explozive. Noile prevederi stabilesc condiții mai stricte pentru deținerea și utilizarea articolelor pirotehnice, dar și reguli suplimentare pentru organizarea jocurilor de artificii.
Principalele schimbări:
-
Limitarea accesului persoanelor fizice la articole pirotehnice
Persoanele care nu sunt pirotehnicieni autorizați pot deține și folosi doar articole din categoria F1 (ex.: artificii mici, jerbe decorative), cu condiția să fi împlinit 16 ani. Anterior, era permisă și deținerea articolelor din categoria P1. -
Reguli noi pentru organizatorii de spectacole pirotehnice
Jocurile cu articole din categoriile F2, F3 și F4 pot fi organizate numai cu acordul primăriei, al inspectoratului județean pentru situații de urgență și cu avizul inspectoratului județean de poliție. În trecut, această obligație era valabilă doar pentru categoriile F3 și F4. -
Utilizarea articolelor din categoria F1 fără restricțiile anterioare
Aceste articole pot fi folosite respectând instrucțiunile de securitate ale producătorului, fără a se mai aplica interdicțiile privind orele sau distanțele față de clădiri, drumuri și păduri prevăzute anterior la art. 34 alin. (2) din lege. -
Sancțiuni penale
Potrivit art. 37, încălcarea noilor prevederi poate duce la pedepse cu închisoarea sau amendă:-
Închisoare de la 3 luni la 1 an sau amendă pentru:
-
vânzarea articolelor F1 către persoane sub 16 ani;
-
comercializarea articolelor F1 de către persoane neautorizate;
-
prepararea sau depozitarea articolelor F1 fără autorizație;
-
depășirea cu peste 25% a capacității maxime autorizate de depozitare.
-
-
Închisoare de la 1 la 5 ani pentru prepararea, producerea, deținerea, comercializarea sau folosirea fără drept a articolelor din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2.
-
Recomandarea Poliției
Inspectoratul Județean de Poliție Prahova reamintește cetățenilor că respectarea acestor reguli este esențială pentru prevenirea accidentelor și evitarea sancțiunilor.
Clasificarea articolelor pirotehnice conform prevederilor legale:
- articole pirotehnice de divertisment, categoriile F1, F2, F3 şi F4 (sau 1, 2, 3 şi 4):
- categoria F1 prezintă un risc foarte scăzut, un nivel de zgomot neglijabil, fiind destinate utilizării în spaţii restrânse, inclusiv destinate utilizării în interiorul clădirilor cu destinaţia de locuinţă (exemple: focuri bengale, chibrituri bengale, beţişoare bengale, pocnitori de Crăciun, jerbe, granule scânteietoare, chibrituri detonante, pocnitori pentru petreceri, şerpi, scântei, pocnitori cu confeti, bobiţe explozive).
- categoria F2 prezintă un risc scăzut şi un nivel de zgomot scăzut, fiind destinate utilizării în exterior în spaţii restrânse (exemple: petarde, baterii, mine, minirachete, rachete, morişcă zburătoare, sori rotitori).
- categoria F3 prezintă un risc mediu, care sunt destinate utilizării în exterior în spaţii deschise vaste şi al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătăţii umane (exemple: roţi zburătoare, baterii şi combinaţii, jerbe, tub cu tragere, mine, rachete).
- categoria F4 de mare risc, cunoscute sub denumirea de „articole pirotehnice de divertisment de uz profesional”, care sunt destinate utilizării exclusiv de către pirotehnicieni şi al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătăţii umane.
- articole pirotehnice de scenă, categoriile T1 (care prezintă un risc scăzut) şi T2 (destinate utilizării exclusiv de către pirotehnicieni);
- alte articole pirotehnice, categoriile P1 (care prezintă un risc scăzut) şi P2 (destinate manipulării ori utilizării exclusiv de către pirotehnicieni).