Amenzi de 70.000 de lei aplicate în urma controalelor la balastiere din Târgșoru Vechi

Amenzi de 70.000 de lei aplicate în urma controalelor la balastiere din Târgșoru Vechi

Prefectul județului Prahova, Daniel Nicodim, a anunțat, printr-un comunicat de presă, rezultatele controalelor efectuate în baza Ordinului Prefectului privind verificarea unităților de extragere și prelucrare a agregatelor minerale, precum și a stațiilor de beton și asfalt, la doi operatori economici din comuna Târgșoru Vechi. Acțiunea, desfășurată de o comisie mixtă coordonată de subprefectul Mircea Tănase, a vizat respectarea normelor de mediu, transport și gospodărire a apelor.

În urma verificărilor:

  • Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Prahova a aplicat o amendă de 50.000 lei pentru lipsa notificării către autoritatea de reglementare privind depozitarea, în perimetrul exploatării autorizate, a unor cantități semnificative de materiale pentru amestecuri bituminoase. Acestea erau destinate construcției de drumuri, iar zona vizată funcționa ca exploatare de agregate minerale în terasă, cu obligația de redare a terenului prin taluzare, copertare parțială și nivelare.

  • Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – ICJ Prahova a aplicat două sancțiuni a câte 10.000 lei fiecare, pentru nerespectarea obligației de încărcare a vehiculelor astfel încât masa totală să nu depășească limita maximă admisă pentru sectorul de drum public accesat.

Reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor Prahova continuă verificările, urmând să comunice public rezultatele după finalizarea controlului.

Tipărire