Motociclist rănit într-un accident, pe DN1A, în Boldești-Scăeni

Motociclist rănit într-un accident, pe DN1A, în Boldești-Scăeni

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, care se deplasa pe motocicletă, pe DN1A, în orașul Boldești-Scăeni, a fost rănit și transportat la spital după coliziunea cu un autoturism.

Polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați, duminică, despre producerea unui accident pe Drumul Național 1A, în localitatea Boldești-Scăeni, iar echipajele care s-au deplasat de urgență la fața locului au constatat că un bărbat de 53 de ani, aflat la volanul unui autoturism care circula pe DN 1A, din direcția Brașov către Ploiești, ar fi intrat în coliziune cu un motociclu condus de un bărbat de 44 de ani.

În urma impactului, motociclistul a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Atât șoferul, cât și motociclistul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. 

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și pentru dispunerea măsurilor legale, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Tipărire