Incidente la meciul Petrolul – Dinamo: suporteri prinși cu torțe, artificii și substanțe interzise

Incidente la meciul Petrolul – Dinamo: suporteri prinși cu torțe, artificii și substanțe interzise

Partida dintre Petrolul Ploiești și Dinamo București, disputată luni seară, 15 septembrie, pe stadionul „Ilie Oană“, nu a fost lipsită de incidente. Înainte de fluierul de start, jandarmii prahoveni și agenții firmei de pază au desfășurat controale riguroase la porțile de acces, pentru a preveni introducerea materialelor interzise. Rezultatul: zece suporteri au fost prinși având asupra lor materiale pirotehnice – torțe și artificii – ascunse în încălțăminte, haine sau bagaje. Patru dintre ei erau minori. Toți au fost predați Poliției Prahova, iar pe numele lor au fost întocmite acte de sesizare pentru deținere ilegală de materiale explozive.

Surprizele nu s-au oprit aici. În bagajul unui alt fan au fost descoperite substanțe susceptibile a fi droguri. Acesta este acum cercetat pentru deținere de droguri în vederea consumului propriu.

Pe lângă aceste cazuri, jandarmii au aplicat și șase sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 850 de lei. Printre cei amendați s-au aflat suporteri care au înjurat forțele de ordine sau au refuzat legitimarea. Unul dintre aceștia a primit și interdicția de a intra pe stadioane timp de șase luni. Nici firma de pază și organizatorul meciului nu au scăpat nesancționați, fiind amendați și avertizați pentru nerespectarea obligațiilor din planul de acțiune.

Autoritățile continuă verificările pentru a-i identifica pe toți cei care au încălcat legea în timpul derby-ului de la Ploiești.

 

 

Tipărire