Polițiștii prahoveni au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, precum și nerespectarea acestora în cazul accidentului produs joi, 18 septembrie 2025, în jurul orei 11:00, pe un șantier din municipiul Câmpina, unde un zid s-a prăbușit peste doi muncitori aflați în timpul executării unor lucrări de renovare.
La fața locului au intervenit de urgență echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, SMURD, Serviciului de Ambulanță Prahova, precum și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Câmpina. Salvatorii au reușit să extragă cele două victime de sub dărâmături. Din păcate, pentru unul dintre muncitori nu s-a mai putut face nimic, acesta fiind găsit decedat. Cel de-al doilea a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
La finalul anchetei, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.