Festivalul-Concurs de Poezie „Ienăchiță Văcărescu” Mănești, ediția a IV-a. Cine sunt elevii premiați

Festivalul-Concurs de Poezie „Ienăchiță Văcărescu” Mănești, ediția a IV-a. Cine sunt elevii premiați

Comuna Mănești a găzduit vineri, 26 septembrie, cea de-a patra ediție a Festivalului-Concurs de Poezie „Ienăchiță Văcărescu”, o manifestare dedicată elevilor de gimnaziu pasionați de creația literară.

Evenimentul a debutat cu un ceremonial de depunere de buchete de flori la monumentul din curtea Castelului „Callimachi-Văcărescu”, după care, de la ora 11:00, elevii participanți și-au prezentat poeziile pe scena Centrului Cultural „Ienăchiță Văcărescu”.

Un element deosebit al ediției din acest an a fost participarea unui elev de clasa a IV-a din Republica Moldova, Damian Pojar, venit împreună cu mama sa la festivalul de poezie de la Mănești.

Toți elevii au primit diplome de participare și premii în cărți și jocuri pentru calculator (dăruite prin grija organizatorilor - Primăria Comunei Mănești, Asociația "Tinerilor Talentați" - Mănești, Societatea Cultural-Istorică "Mihai Viteazul" - Ploiești si Fundația "Constantin Stere" - Ploiești, a primarilor din Ariceștii Rahtivani – George Orbu , Gorgota – Ionuț Dumitru, Mănești – Constantin Nițoi și a lui Max Caradja, președinte al Asociației Caradja Cantacuzino, urmaș al lui Gh. G. Cantacuzino – ”Nababul”).

La eveniment au participat președintele Societății Cultural-Istorice Mihai Viteazul – Mircea Cosma, subprefectul județului Prahova - Mircea Tănase, consilierul județean Rareș Enescu, primarii localităților care au avut elevi înscriși în concurs, președintele Asociaților ”Tinerilor Talentați” Mănești - Nicolae Onea și numeroși localnici din Mănești.

 

Juriul condus de ing. Andrei Țurcanu a desemnat câștigătorii ediției din acest an a Festivalului-concurs de poezie de la Mănești. Elevii premiați au fost Daria Maria Matei – clasa a VIII-a Școala Gimnazială ”Al. Ioan Cuza” sat Potigrafu, comuna Gorgota (cu poezia ”În fața otomanilor”), Rareș Andreas Popescu – clasa a VII-a Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Ploiești (cu poezia Patria română”), Alessia David – clasa a VIII-a Școala Gimnazială Nedelea (cu poezia ”Țara mea”), Ioana Sofia Călin – clasa a VIII-a Școala Gimnazială ”Gheorghe Diboș” Mănești (cu poezia ”Ienăchiță Văcărescu”), iar premiul special al ediției i-a fost acordat lui Damian Pojar (Liceul ”Vasile Coroban” din Glodeni, Republica Moldova – în video), pentru poezia ”Țara mea”.

 

Ienăchiță Văcărescu (1740–1797) a fost una dintre figurile remarcabile ale culturii române din secolul al XVIII-lea, personalitate erudită și polivalentă, care a lăsat o amprentă puternică asupra literaturii, istoriografiei și filologiei românești. A fost un adept al ideilor iluministe, un precursor al limbii române culte, pe care a folosit-o atât în lucrări științifice, cât și în poezie. Văcărescu impresiona prin cultura sa vastă și prin cunoașterea mai multor limbi străine: slavona veche, greaca veche și modernă, turca, araba, persana, franceza, germana și italiana. Acest bagaj lingvistic i-a facilitat activitatea diplomatică și l-a consacrat drept un intelectual de prestigiu al epocii.

Tipărire