Ștafeta Veteranilor Invictus ajunge la Ploiești

Ștafeta Veteranilor Invictus ajunge la Ploiești

Cu prilejul Zilei Armatei Române, Garnizoana Ploiești va găzdui ediția din acest an a „Ștafetei Veteranilor Invictus 2025”, un eveniment organizat de Asociația Voluntarilor Invictus, în colaborare cu Centrul Militar Județean Prahova și cu sprijinul Primăriei Municipiului Ploiești. 

Inițiată în 2014, Ștafeta Veteranilor a devenit o tradiție care reunește anual sute de voluntari – militari activi și în rezervă, sportivi, profesori, elevi și familii – în jurul unei misiuni simbolice: purtarea Drapelului Național, în alergare sau pe bicicletă, din Capitală până la Carei, locul eliberării finale a teritoriului României la 25 octombrie 1944.

În cadrul ediției din acest an, ștafeta va ajunge de la Târgoviște la Ploiești, la Monumentul Vânătorilor de la Gara de Sud, în după-amiaza zilei de 4 octombrie 2025, în jurul orei 16.00.

Pe 5 octombrie, la ora 09.30, traseul va continua din Ploiești către Breaza, cu opriri la monumentele eroilor din Păulești, Găgeni, Băicoi, Câmpina și Cornu. Lungimea totală a traseului este de aproximativ 62 km, iar sosirea participanților la Breaza este estimată în jurul orei 18.00.

Printre obiectivele omagiate pe parcurs se numără: Monumentul Vânătorilor (Ploiești), Monumentul Eroilor Martiri (Păulești), Monumentul Independenței (Băicoi), Monumentul lui Aurel Vlaicu (Bănești), Biserica Călătorului (DN 1), Monumentul din centrul Câmpinei și monumentele din Breaza, cu punct final la Liceul Militar.

Evenimentul are un profund caracter comemorativ, fiind un omagiu adus eroilor care s-au jertfit pentru libertatea și independența României.

Tipărire