Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod portocaliu de ploi abundente pentru județul Prahova, valabilă de marți, 7 octombrie, ora 21:00, până miercuri, 8 octombrie, ora 23:00. În acest interval, sunt așteptate cantități de precipitații cuprinse între 60 și 90 de litri pe metru pătrat, iar pe arii restrânse se pot înregistra chiar și 100 l/mp.
În paralel, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o avertizare hidrologică de cod portocaliu, valabilă în același interval, care vizează posibile scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, precum și viituri rapide pe râurile mici din bazinele hidrografice Ialomița și Buzău. Sunt posibile creșteri semnificative ale debitelor și nivelurilor cursurilor de apă, cu depășiri ale cotelor de apărare și riscuri de inundații locale.
În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Șerban Cantacuzino” al județului Prahova a dispus mai multe măsuri preventive pentru gestionarea eficientă a eventualelor situații de urgență. A fost activată Grupa Operativă, toate subunitățile de intervenție au fost pre-alertate, iar tehnica din dotare specifică tipurilor de risc a fost pregătită pentru intervenție. Totodată, au fost înștiințate autoritățile locale din unitățile administrativ-teritoriale, care au fost chemate să aplice măsurile prevăzute în planurile proprii de acțiune.
Pompierii prahoveni sunt pregătiți să intervină rapid pentru protejarea vieții și bunurilor cetățenilor, iar forțele de intervenție vor fi suplimentate gradual, în funcție de evoluția fenomenelor meteo și hidrologice.
Pentru siguranța populației, autoritățile recomandă evitarea activităților în aer liber, mai ales a celor care implică lucrul la înălțime, și fixarea obiectelor din exterior care ar putea fi luate de vânt. De asemenea, este important ca locuitorii să închidă ferestrele, să curețe șanțurile și rigolele pentru a asigura scurgerea normală a apei și să evite apropierea de cursurile de apă sau traversarea acestora în caz de creșteri de debit.
În același timp, și animalele pot fi expuse la riscuri majore în condiții de ploi torențiale și inundații. Salvatorii recomandă eliberarea câinilor din lanțuri sau padocuri, mutarea animalelor de fermă în zone mai înalte și pregătirea unui kit de urgență pentru animalele de companie, care să conțină hrană, apă, medicamente și documentele de identificare. În cazurile extreme, dacă evacuarea nu este posibilă, animalele trebuie eliberate, aceasta fiind singura lor șansă de supraviețuire.
Pentru informații suplimentare despre modul de comportare în situații de urgență, cetățenii pot accesa platforma fiipregatit.ro sau aplicația mobilă DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play.