Un nou proiect dedicat promovării sportului de masă și unui stil de viață activ a fost lansat sâmbătă, 7 martie, în Parcul Municipal Vest din Ploiești. Inițiativa, intitulată alPHa Running Club, este susținută de președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, și realizată de Clubul Sportiv alPHa Prahova.
Evenimentul marchează debutul unei inițiative locale care își propune să încurajeze alergarea recreativă și participarea comunității la activități fizice, punând accent pe prevenție și adoptarea unui stil de viață sănătos.
Potrivit organizatorilor, proiectul pornește de la ideea că mișcarea ar trebui să devină o practică constantă și accesibilă pentru toți membrii comunității, nu doar o activitate ocazională. În acest sens, administrația județeană își propune să sprijine dezvoltarea unor inițiative care să încurajeze implicarea publică în activități sportive.
La evenimentul de lansare au participat mai mulți reprezentanți ai administrației și ai mediului sportiv, printre care s-au aflat președintele CJ Prahova, Virgiliu Nanu, Ionuț Urzeală, directorul CS alPHa Prahova, Emil Drăgănescu, administratorul public al județului, Alexandru Geamănu, campion național, dar și antrenorii de atletism Augustin Iancu și Elena Erzilia Iancu, recunoscuți pentru rezultatele obținute în domeniu.
Proiectul alPHa Running Club este gândit ca un format deschis și incluziv, adresat copiilor, părinților și adulților, indiferent de nivelul de pregătire fizică. În cadrul programului vor fi organizate întâlniri săptămânale de alergare în Ploiești și în alte localități din județul Prahova, participarea fiind gratuită, pe baza unei înscrieri online.
De asemenea, organizatorii anunță că programul anual va include și două evenimente majore de alergare — crossuri și curse de șosea — dedicate atât alergătorilor amatori, cât și publicului larg.
Prin această inițiativă, promotorii proiectului își propun să aducă sportul mai aproape de comunitate și să îl transforme într-un instrument de sănătate publică, coeziune socială și participare civică în județul Prahova.