Update | Percheziții la suspecți de furt în Ploiești. Patru tineri, printre care și un minor de 14 ani, duși la audieri

Update | Percheziții la suspecți de furt în Ploiești. Patru tineri, printre care și un minor de 14 ani, duși la audieri

Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Ploiești au desfășurat mai multe percheziții domiciliare într-un dosar penal ce vizează comiterea infracțiunilor de furt și furt calificat. Trei mandate emise de instanța competentă au fost puse în aplicare la locuințele persoanelor bănuite, dar și în alte spații în care acestea ar fi locuit fără forme legale.

Potrivit anchetatorilor, în perioada august 2025 – martie 2026, patru tineri, cu vârste între 14 și 19 ani, ar fi sustras bunuri din mai multe societăți comerciale din zona centrală a municipiului Ploiești. Prejudiciul total este estimat la aproximativ 15.000 de lei.

Unul dintre furturi s-a produs în dimineața zilei de 3 februarie 2026, în jurul orei 05:00, când un minor de 14 ani ar fi pătruns fără drept într-un punct de lucru al unei firme, de unde ar fi sustras aproximativ 3.000 de lei dintr-un seif.

În urma perchezițiilor, cele patru persoane au fost identificate și conduse la sediul poliției pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova, precum și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești.

Cercetările continuă sub coordonarea unității de parchet competente, pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun.

Update | În urma administrării probatoriului în cauză, față de trei dintre suspecți a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală. Persoanele în cauză urmează să fie prezentate unității de parchet competente, cu propuneri legale corespunzătoare, în vederea dispunerii unor măsuri preventive. Activitățile sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, în scopul documentării întregii activități infracționale și stabilirii situației de fapt, cu respectarea cadrului legal în vigoare, informează IPJ Prahova.

Tipărire