Primele imagini cu celebrul coif de la Coțofenești și două brățări dacice, recuperate recent în Olanda, au fost prezentate publicului în cadrul unei conferințe de presă organizate la Muzeul Drents, din Olanda, de unde artefactele fuseseră furate în ianuarie 2025, într-un caz care a atras atenția autorităților din mai multe state.
Procurorii români prezenți la eveniment au declarat că eforturile de recuperare continuă, în condițiile în care o a treia brățară dacică, sustrasă în același incident, nu a fost încă găsită. Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile cooperează la nivel internațional pentru recuperarea completă a patrimoniului.
Noul director al Muzeul Drents, aflat în funcție din finalul anului 2025, a subliniat impactul emoțional al veștii recuperării asupra specialiștilor români. „Am văzut cât de emoționați au fost colegii noștri de la Muzeul Național de Istorie a României când au primit vestea recuperării coifului”, a declarat acesta.
În cadrul conferinței, oficialul olandez a evidențiat și semnificația simbolică a artefactului: „Cei doi ochi de pe coiful de la Coțofenești au rolul de a proteja atât purtătorul, cât și coiful însuși. Și au avut efect”.
Deși obiectul a fost recuperat, acesta a suferit unele deteriorări în urma furtului. Potrivit reprezentanților muzeului, coiful prezintă o mică înfundare într-o zonă, însă restaurarea completă urmează să fie făcută, iar specialiștii sunt optimiști cu privire la readucerea sa la starea inițială.
Detalii oficiale de la Parchetul Olandez, aici: https://prahovainfo.ro/actualitate/13800