Bărbat din Provița de Jos, mort în incendiul care i-a cuprins casa, noaptea trecută

Bărbat din Provița de Jos, mort în incendiul care i-a cuprins casa, noaptea trecută

Un bărbat în vârstă de 69 de ani, din comuna Provița de Jos, a murit în incendiul care i-a cuprins casa, în cursul nopții de luni spre marți. Potrivit ISU Prahova, incendiul a izbucnit în jurul orei 23:30, la o locuință particulară din comuna Provița de Jos, sat Drăgăneasa, unde s-au deplasat echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Câmpina, cu două autospeciale de stingere, o autocisternă și un echipaj SMURD.

”La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la întreaga locuință, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, existând suspiciunea că o persoană ar putea fi surprinsă în interior. Pompierii au depus eforturi pentru localizarea incendiului, împiedicând propagarea acestuia la o altă construcție din aceeași curte. Din nefericire, în interiorul locuinței a fost găsit un bărbat în vârstă de 69 de ani, decedat. La finalizarea intervenției, pompierii au stabilit că incendiul a pornit, cel mai probabil, de la o țigară aprinsă lăsată nesupravegheată în preajma unor materiale combustibile”, precizează ISU Prahova.

Foto arhivă

Tipărire