Veteranii de război, omagiați de Ziua Veteranilor. În România, doar 288 mai sunt în viață!

Veteranii de război, omagiați de Ziua Veteranilor. În România, doar 288 mai sunt în viață!

Ziua Veteranilor de Război, celebrată anual la data de 29 aprilie, este un moment de profund respect și recunoștință față de cei care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, pentru apărarea țării. Este o zi în care sacrificiul lor devine o lecție vie de patriotism pentru generațiile de astăzi, pentru noi toți. Astăzi, de Ziua Veteranilor de Război, reprezentanți ai Centrului Militar Județean Prahova au participat la ceremoniile militare și religioase organizate în cinstea veteranilor, dar și la întâlniri emoționante cu aceștia. Printre acești oameni deosebiți se numără și ploieșteanca Lucia Cerghizan, maior în retragere, care a primit vizita reprezentanților Centrului Militar Județean. Născută la 18 iunie 1928, la venerabila vârstă de 98 de ani, Lucia Cerghizan este o figură emblematică a generației sale.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ea a fost una dintre cele mai tinere asistente medicale, începând să îngrijească răniți încă de la vârsta de 13 ani. Între anii 1942 și 1945, a lucrat la Spitalul Militar din Constanța, unde ajungeau soldații răniți direct de pe front, necesitând intervenții chirurgicale de urgență. A devenit mâna dreaptă a comandantului spitalului, colonelul doctor Alexandru Gafencu, asistându-l în numeroase operații.

Un moment dramatic din viața sa a avut loc în 1944, când spitalul a fost ocupat de trupele sovietice. Lucia Cerghizan a rămas prizonieră timp de câteva luni, alături de medicul Alexandru Gafencu, continuând să îngrijească răniți, inclusiv un ofițer rus grav rănit. Devotamentul său față de meserie și față de oameni a rămas neclintit, chiar și în cele mai dificile condiții.

După război, în anii ’50, s-a stabilit în Ploiești, unde locuiește și astăzi, fiind un exemplu de demnitate și dăruire.

Ziua Veteranilor de Război nu este doar o simplă cinstire a eroilor, ci și un prilej de reflecție asupra valorilor care au stat la baza istoriei noastre. Prin gesturi de respect și recunoștință, ne asigurăm că sacrificiul acestor oameni nu va fi uitat, iar lecțiile lor vor continua să inspire generațiile viitoare.

Din păcate, numărul veteranilor de război este din ce în ce mai mic. În prezent, în România mai sunt în viață doar 288 de veterani de război și opt văduve de război.

Sursa foto: Centrul Militar Județean Prahova

Tipărire