Ploieștiul, transformat în pistă de drifturi. Noi controverse după închiderea centrului orașului pentru un eveniment de nișă susținut de primarul Polițeanu

Ploieștiul, transformat în pistă de drifturi. Noi controverse după închiderea centrului orașului pentru un eveniment de nișă susținut de primarul Polițeanu

Drifturile organizate în centrul Ploieștiului au stârnit din nou reacții puternice în spațiul public, după ce mai multe artere importante ale orașului au fost închise, iar traseele mijloacelor de transport în comun au fost modificate pentru desfășurarea competiției Ro-Drift.

Criticii deciziei susțin că disconfortul creat pentru mii de ploieșteni este disproporționat în raport cu amploarea evenimentului și numărul relativ redus al participanților plătitori de bilete și al spectatorilor, chiar și al celor de dincolo de gardurile montate pentru delimitarea ”pistei” improvizate în giratoriul din fața Catedralei Sf. Ioan Botezătorul și Primăriei Ploiești. Mulți locuitori din zona centrală a orașului reclamă din nou, ca și anul trecut, poluarea fonică, fumul provenit de la cauciucurile arse și blocajele din trafic.

Și consilierii locali au avut rezerve privind organizarea evenimentului și au dat aviz negativ, însă Primăria Ploiești a susținut fără probleme, ba chiar cu o extrem de suspectă promovare pe toate căile, acest eveniment privat. O parte dintre vocile critice consideră că astfel de competiții ar trebui organizate exclusiv pe circuite special amenajate, nu în centrul unui oraș deja afectat de trafic și poluare.

De cealaltă parte, fanii primarului Polițeanu – care ar aplauda orice propunere a edilului, fără niciun fel de discriminare – consideră că astfel de evenimente contribuie la diversificarea activităților publice și la promovarea orașului în rândul tinerilor și al pasionaților de motorsport.

Mai mult decât atât, însă, unul dintre consilierii personali ai primarului Mihai Polițeanu, Pedro Mănescu pe numele său, îi reproșează unui consilier local, Florin Ioniță (PNL), în comentariile la o postare pe Facebook că ”nu știe” ce beneficii financiare inestimabile are Ploieștiul de pe urma organizării acestui eveniment de nișă, care, cel puțin la prima vedere, nu a avut nici măcar impactul primei ediții, desfășurate anul trecut la Ploiești.

Controversa readuce în discuție limitele dintre divertisment, promovare a ”Ploieștiului cel viu” (sintagma preferată a echipei primarului Polițeanu) și confortul locuitorilor, într-un oraș în care fiecare decizie care afectează traficul și spațiul public generează reacții tot mai puternice.

Pe de altă parte, mâine se aprobă bugetul Ploieștiului. Vom vedea dacă la Venituri avem trecute și încasările din acest eveniment mult-susținut de Polițeanu și ai lui adepți.

Și, să nu uităm: Ploieștiul avea la începutul acestui an, conform statisticilor, 205.400 de locuitori, după domiciliu. La evenimentul Ro-Drift au participat cel mult 1.000 de spectatori unici, zilele de competiție.

Dacă greșim, așteptăm date publice, inclusiv financiare, atât din partea organizatorului, cât și a ”gazdei”, respectiv a Primăriei Ploiești, prin vocea lui Mihai Polițeanu.

Sursa foto: https://webcamromania.ro/webcam-orase/webcam-ploiesti/ 

Tipărire