Un accident rutier în care au fost implicate un autobuz și un camion s-a produs sâmbătă dimineață în satul Șirna. În ambele autovehicule se aflau doar șoferii, potrivit primelor informații furnizate de ISU Prahova.
Cum s-a produs accidentul, citiți aici
"La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului 2 Ploiești cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și un echipaj de prim ajutor SMURD. A fost solicitată și intervenția elicopterului SMURD. Șoferul autocamionului, un bărbat în vârstă de 70 de ani, a fost găsit încarcerat, dar conștient. Acesta a fost extras dintre fiarele contorsionate, preluat de un echipaj medical și transferat la elicopterul SMURD pentru a fi transportat la spital. Celălalt conducător auto, un bărbat de 33 de ani, a suferit diverse traumatisme, însă a refuzat transportul la spital", a transmis ISU Prahova.