Acoperișul unei case din Ploiești, cuprins de flăcări, în urma unui scurtcircuit electric

Acoperișul unei case din Ploiești, cuprins de flăcări, în urma unui scurtcircuit electric

Pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Ploiești au intervenit, marți dimineață, pentru lichidarea unui incendiu care a izbucnit în jurul orei 10:00 la o locuință din municipiul Ploiești, pe strada Petrarca. Potrivit ISU Prahova, la locul intervenției au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Incendiul se manifesta la nivelul acoperișului pe o suprafață de circa 100 mp, fiind localizat în cel mai scurt timp. Astfel, imobilul a fost salvat, la fel și locuințele învecinate. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar pompierii au salvat doi cățeluși și o pisică.

La finalizarea intervenției, pompierii au stabilit că incendiul a pornit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric.

 

Tipărire