Astăzi, în Monitorul Oficial al României, a apărut decizia de eliberare din funcția de comisar general, cu rang de secretar de stat, al Gărzii Naționale de Mediu a lui Octavian Alexandru Berceanu (USR-PLUS). Acestuia i-a luat locul Alexandru Lucian Vasile, anterior comisar general adjunct, cu rang de subsecretar de stat, care exercită acum atribuțiile de comisar general, cu rang de secretar de stat, al Gărzii Naționale de Mediu, “până la numirea conducătorului instituției, în condițiile legii”. Dar cine este Alexandru Vasile? În CV-ul său, noul șef de la Garda de Mediu a trecut la activitatea profesională că din septembrie 2021 și până la numirea în funcția de adjunct la Garda de Mediu a fost inginer silvic la COSLO ZINCA SRL Călărași, cu activitate de exploatare forestieră, iar ulterior, acesta a fost și vicepreședinte cu rang de subsecretar de stat al Agenției Naționale pentru Arii Protejate, din anul 2020. Potrivit presei centrale, Alexandru Vasile este șeful organizației de tineret liberal Călărași și fiul unui primar liberal. Să fim profesioniști, nu-i așa?!