Zeci de clase din unități de învățământ prahovene au activitatea școlară suspendată, din cauza Covid

Zeci de clase din unități de învățământ prahovene au activitatea școlară suspendată, din cauza Covid
Potrivit Instituției Prefectului Județul Prahova, care citează date centralizate de către Direcția de Sănătate Publică și Inspectoratul Școlar Județean, astăzi, 6 octombrie 2021, la ora 14.00, a fost raportată situația din unitățile de învățământ prahovene afectate de cazurile de Covid. Astfel, conform sursei menționate, 55 de elevi, trei preșcolari și 12 cadre didactice au fost depistate infectate cu SARS Cov-2, astfel că 45 de clase și două grupe de preșcolari au activitatea școlară suspendată. De asemenea, au mai fost înregistrate și cinci cazuri de Covid la personalul auxiliar și nedidactic.
Tipărire