O femeie din comuna Cerașu a cerut astăzi sprijinul polițiștilor din cadrul Postului de Poliție Cerașu după ce fratele său, POSEA EMILIAN, în vârstă de 48 de ani, a plecat la data de 19 octombrie de la locul de cazare din Franța, din localitatea Cergy-Pontoise, unde lucra ca muncitor în construcții și nu se mai știe nimic despre el. Deși avea intenția de a reveni în țară, la familie, bărbatul nu a fost găsit până în prezent și nici nu a ajuns la domiciliul din România, din satul Valea Brădetului - comuna Cerașu.
Bărbatul dat dispărut are 1,70 m, o greutate de aproximativ 70 Kg, constituție atletică, păr negru-grizonat, față ovală, ochi căprui, ten măsliniu, semn particular o cicatrice la buza superioară. În momentul în care a dispărut purta blugi, geacă de culoare albastră, pantofi sport de culoare albastră. Persoanele care dețin informații ce pot conduce la găsirea persoanei sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliție.