Reacția primarului Ploieștiului, după ce un bătrân a murit în fața Spitalului Municipal, pe strada Ana Ipătescu

Reacția primarului Ploieștiului, după ce un bătrân a murit în fața Spitalului Municipal, pe strada Ana Ipătescu

Primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, a solicitat efectuarea unei anchete în urma decesului unui bătrân în vârstă de 86 de ani, în fața Spitalului Municipal - Schuller, fără ca nimeni să intervină pentru a-l ajuta pe omul căzut la pământ. Primăria Ploiești a transmis că, având în vedere tragicul eveniment, primarul Andrei Volosevici a dispus de urgență cercetarea celor întâmplate și verificarea camerelor de filmat. În situația în care se dovedește că angajații spitalului menționat nu au acționat cu bună credință, vor fi aplicate sancțiuni disciplinare, spun reprezentanții Primăriei Ploiești. "Informațiile pe care le-am primit în prima fază sunt contradictorii, de aceea am dispus aceste verificări. Indiferent de funcție suntem în primul rând oameni și, dacă se dovedește vinovăția salariaților de la spital, vom merge chiar până la desfacerea contractului de muncă", a declarat primarul Andrei Volosevici.

IPJ Prahova a transmis astăzi că, în jurul orei 11:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Ana Ipătescu se află o persoană inconștientă. “Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, în cauză fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 86 de ani, care a fost declarat decedat de către personalul medical sosit la fața locului. Din primele verificări efectuate de polițiști, nu rezultă indicii de săvârșire a vreunei infracțiuni. Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a anunțat Poliția Prahova. 

Tipărire