Unul dintre dosarele instrumentate de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, cunoscut sub numele de “Ciuperceasca”, va fi rejudecat de către Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de fond.
Decizia a fost luată astăzi de către Completul de 5 judecători ai Instanței Supreme, care a hotărât desființarea sentinței penale emise de magistrații care au judecat pe fond această cauză, în care inculpații Florin Serghei Anghel – fost președinte al Consiliului Județean Prahova, Dănuț Cornea – fost director al Parcului Industrial Plopeni și Andreea Cosma – notar public, fuseseră condamnați la câte patru ani de închisoare și interzicerea unor drepturi. Dosarul, întocmit de procurorii anticorupție, a vizat vânzarea unor terenuri aparținând activului Cazarma 1375 – Ciuperceasca, din cadrul Plopeni Industrial Parc.
Dosarul a fost trimis în judecată în decembrie 2015.