În următoarele două săptămâni (în special în 8 şi 9 august şi după data 17 august), în Muntenia va fi o vreme călduroasă, caniculară la câmpie, cu disconfort termic ridicat, astfel că media maximelor va fi de 30...35 de grade şi a minimelor de 17...21 de grade. În intervalul 10-14 august, regimul termic va fi mai ponderat, cu temperaturi în general apropiate de cele climatologic specifice - ziua de 28...32 de grade, iar noaptea de 15...18 grade, mediat regional.
La începutul intervalului, local în nordul şi în vestul regiunii şi doar pe spaţii mici în rest se vor semnala fenomene de instabilitate atmosferică (averse și descărcări electrice). Pe alocuri, vor fi posibile ploi şi în jurul datei de 14 august. La munte, în cea mai mare parte a intervalului, va predomina o vreme caldă, cu valori peste cele normale, respectiv medii ale maximelor de 18...25 de grade şi ale minimelor de 8...16 grade. Excepţie va face perioada 10-13 august când vremea la munte va fi mai răcoroasă, chiar rece faţă de normele climatologice la altitudini mai mari - ziua valori de 12...20 de grade şi noaptea de 6...14 grade, în medie.
La începutul perioadei de referinţă, în zona montană, pe arii extinse vor fi averse şi se vor cumula local cantităţi de apă mai însemnate. Ulterior, va ploua pe alocuri, cu precădere în cursul după-amiezilor.
Potrivit ANM, estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt
indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor. (sursa: meteoromania.ro)