Ștefania Georgescu este unul dintre cetățenii Ploieștiului care au ajuns la venerabila vârstă de 100 de ani. Născută acum un secol, la Ploiești, doamna Ștefania a primit, la ceas aniversar, din partea reprezentanților municipalității, Diploma de Aur a Ploieștiului, un buchet de flori și un tort, alături de suma de 2.000 de lei. ”Cu chipul luminos și zâmbet în suflet, doamna Ștefania Georgescu a mulțumit pentru plăcuta surpriză realizată de Primăria Municipiului Ploiești și, într-o atmosferă caldă, a împărtășit din experiența sa de viață și gândurile cu care a întâmpinat această vârstă împlinită. Născută în orașul nostru în urmă cu 100 de ani, doamna Ștefania Georgescu a declarat că trăiește sub semnul recunoștinței față de propria devenire și al bucuriei de viață. Aceasta a menționat sincer că iubește Ploieștiul, că adoră plimbările pe străzile orașului, căutând să găsească frumusețea vieții în lucrurile mărunte de zi cu zi și în timpul prețios petrecut alături de cei dragi. Fiind un exemplu de optimism și longevitate, îi transmitem doamnei Ștefania Georgescu toată aprecierea noastră și un călduros La mulți ani!”, este mesajul transmis de Primăria Ploiești doamnei Georgescu, unul dintre cei mai longevivi locuitori ai orașului.