În Turcia, minunile continuă, inclusiv cu sprijinul echipajelor specializate din România care ajută la căutarea și salvarea celor aflați încă în viață sub dărâmături! Duminică dimineață, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că echipa de salvatori români a reușit să scoată de sub resturile unui bloc prăbușit un bărbat care a rezista șase zile sub moloz! ”Încă o persoană salvată de echipa de sprijin din România! În ultimele 12 ore, cel de al doilea modul mobilizat în Republica Turcia, format din echipa de căutare-salvare RO-USAR, medici și asistenți SMURD și echipaj cu personal canin specializat în căutare-salvare au acționat pentru extragerea și salvarea unei persoane de sex masculin, surprinsă pe casa scării, o clădire de 6 etaje, prăbușită complet. Pentru această misiune dificilă s-au utilizat echipamentele de salvare aflate în dotarea pompierilor salvatori RO-USAR, activitatea fiind sub coordonare medicală. Victima, prinsă sub grinda de beton de la nivelul etajelor superioare era conștientă și cooperantă. Echipa medicală SMURD a acordat îngrijirile de specialitate care se impuneau victimei, aceasta fiind mai apoi predată ambulanței, aflată la fața locului”, au informat reprezentanții IGSU.