Video/Cai sacrificați ilegal pentru piața din Italia. Din rețea făceau parte și prahoveni!

Video/Cai sacrificați ilegal pentru piața din Italia. Din rețea făceau parte și prahoveni!

Polițiștii români au depistat o adevărată rețea de traficanți de carne de cal, printre care se află și prahoveni. Ieri dimineață, polițiștii au efectuat percheziții în județele Brașov, Sibiu, Covasna, Dâmbovița, Prahova, Argeș, Ialomița și municipiul București, la sediul unor instituții, societăți comerciale, respectiv la domiciliile unor funcționari publici, administratori de societăți comerciale și angajați ai acestora, unde existau informații că s-ar afla valori, obiecte, înscrisuri sau animale ce au legătură cu infracțiunile cercetate. ”Astfel, în mod uzual, una dintre persoanele bănuite, administrator al unei societăți comerciale, ar fi achiziționat cai de la diverse persoane, fără documentele legale și i-ar fi transportat, de asemenea, fără îndeplinirea condițiilor de legalitate, către un abator din județul Brașov, unde animalele erau ucise, fără drept. Uciderea animalelor s-ar fi făcut prin participarea altor membri din familie, care ar fi falsificat pașapoartele, astfel încât să rezulte că ecvidele erau în proprietatea de drept a societății comerciale. Întreaga acțiune de falsificare ar fi fost sprijinită de medicul veterinar, care ar fi inserat date nereale, în așa fel încât toată documentația să aibă formă aparentă de legalitate a provenienței și transportului cailor, ca la final, animalele aduse să fie ucise cu nerespectarea obligațiilor prevăzute de legislația în vigoare. La final, activitatea ilegală era legalizată prin certificatul emis în fals de medic, acesta confirmând prin ștampilă și semnătură sănătatea animalelor, pe care le declara „BUN PENTRU CONSUMUL UMAN”. Produsele din carne, rezultate ca urmare a uciderii cailor, ar fi avut destinația Italia, la solicitarea și coordonarea unei alte persoane bănuite, cetățean italian, unde beneficiarii finali erau cetățeni ai acestui stat. Potrivit Poliției Române, cercetările sunt în curs de desfășurare, la acest moment continuându-se activitatea de audiere a persoanelor bănuite, cât și a altor persoane care au legătură în cauză, urmând a se dispune unele măsuri corespunzătoare față de acestea”, arată Poliția Română.

Tipărire