Ploieștean, lăsat fără telefonul mobil chiar de un prieten de pahar, venit în vizită

Ploieștean, lăsat fără telefonul mobil chiar de un prieten de pahar, venit în vizită

Un bărbat din Ploiești este cercetat de polițiști după ce a sustras un telefon mobil din locuința unui prieten, la care fusese în vizită. Polițiștii din cadrul Secției nr.4 de Poliției Ploiești, care erau vineri în patrulare pe strada Rafinorilor, au fost sesizați de către un bărbat care locuia în zona respectivă că i-ar fi fost sustras telefonul mobil, în urmă cu aproximativ 30 de minute. IPJ Prahova: ”Din verificări, a reieșit faptul că apelantul ar fi consumat băuturi alcoolice cu un alt bărbat la domiciliul său, iar într-un moment de neatenție, persoana care se afla în vizită la acesta i-ar fi sustras telefonul mobil, ulterior plecând în grabă, invocând un motiv. În urma verificărilor efectuate, în zonă, la scurt timp a fost depistat bărbatul bănuit de comiterea faptei, în vârstă de 49 de ani, din municipiul Ploiești, care, între timp ar fi vândut telefonul mobil unei alte persoane. Ulterior, telefonul a fost recuperat de polițiști de la persoana la care a fost vândut și predat persoanei vătămate. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”.

Tipărire