Pompierii prahoveni continuă și vineri, 3 noiembrie, misiunea de la groapa de gunoi din Boldești-Scăeni, unde un incendiu de proporții a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi. Potrivit ISU Prahova, astăzi la fața locului se vor afla 5 autospeciale de stingere. Reamintim că fumul puternic emanat din zona rampei de deșeuri aparținând SC Vitalia Servicii pentru Mediu - Tratarea Deșeurilor SRL, din orașul Boldești-Scăeni, a impus atenționarea populației din zonele afectate printr-un mesaj Ro-Alert. De altfel, conform Agenției pentru Protecția Mediului Prahova, în urma incidentului, fumul s-a propagat în special către Blejoi, Cocoșești, Păuleștii Noi și spre zonele de nord și de vest ale Ploieștiului, unde s-au înregistrat valori semnificative la monoxid de carbon și la particule în suspensie PM10.