Preotul din Șoimari, decedat într-un tragic accident rutier, va fi înmormântat sâmbătă, 20 ianuarie

Preotul din Șoimari, decedat într-un tragic accident rutier, va fi înmormântat sâmbătă, 20 ianuarie

Întreaga comunitate locală din comuna prahoveană Șoimari îl plânge pe Părintele Vasilică, așa cum era cunoscut printre localnici preotul Vasile Alexandru (31 de ani), slujitor la Parohia Șoimari - Biserica Sf. Apostoli Petru și Pavel, acolo unde, de altfel, i-a fost depus trupul neînsuflețit, ieri, 17 ianuarie. Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 20 ianuarie, începând cu ora 12:00, atunci când enoriașii din parohie și nu numai ei se vor alătura familiei celui care a fost Părintele Vasilică, decedat în tragicul accident produs cu câteva zile în urmă, pe raza comunei Măgurele. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!

Doi șoferi - preotul Vasile Alexandru și un alt bărbat - au decedat, luni, într-un grav accident rutier produs pe un drum județean din Măgurele. Doi copii ai preotului (micuții în vârstă de 3 și 4 ani), care se aflau cu acesta în autoturism în momentul impactului, au fost răniți și ulterior transportați la spital. Ei au fost, de altfel, singurii supraviețuitori ai acestei tragedii.

Tipărire