Până și prăjiturile pot aduce dosare penale! Zece percheziții în Ploiești, Bușteni și București, la suspecți de fabricare ilegală de produse de cofetărie

Până și prăjiturile pot aduce dosare penale! Zece percheziții în Ploiești, Bușteni și București, la suspecți de fabricare ilegală de produse de cofetărie

Patru persoane sunt în atenția polițiștilor prahoveni, după ce ar fi fost implicate în fabricarea și comercializarea ilicită de prăjituri! Marți dimineață, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești și ai Polițiilor din orașele Azuga și Sinaia, au pus în executare 10 mandate de percheziție domiciliară la domiciliile unor persoane, la sediile sociale și punctele de lucru ale unor persoane juridice, din municipiul Ploiești și orașul Bușteni, precum și din municipiul București, într-un dosar de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la aceste infracțiuni. ”Din cercetări a reieșit că, în perioada noiembrie 2022 – prezent, reprezentantul unei societăți comerciale, cu sediul în municipiul Ploiești, ar fi indus în eroare o persoană fizică, în urma încheierii unui contract de închiriere pentru un imobil, menținând în eroare persoana în cauză prin prezentarea unor pretinse documente de plată întocmite în fals. Totodată, din probatoriul administrat a rezultat faptul că, în perioada noiembrie 2022 –prezent, persoana cercetată, împreună cu o altă persoană, administrator în drept al unei alte persoane juridice, ar fi fabricat, ambalat și comercializat prăjituri și produse proaspete de cofetărie în incinta imobilului închiriat, spațiu care nu ar fi deținut autorizație sanitar veterinară. Ulterior, în baza unor înscrisuri falsificate, produsele ar fi fost comercializate unor clienți, în municipiile Ploiești și București. De asemenea, persoana vătămată ar fi fost indusă în eroare și în ceea ce privește preluarea de către persoana cercetată a contractelor de utilități, pentru spațiul închiriat. Prejudiciul cauzat este în cuantum de 237.000 de lei”, a informat IPJ Prahova.

 

Tipărire