Mihai Polițeanu este, începând de astăzi, 25 octombrie, primar al municipiului Ploiești. Astăzi, în cadrul ceremoniei de constituire a noului Consiliu Local al Municipiului Ploiești, atât Mihai Polițeanu, cât și consilierii locali aleși în urma scrutinului din 9 iunie, au depus jurământul și, astfel, și-au preluat mandatele pentru următorii patru ani. Ei vor fi de acum responsabili pentru toate măsurile dispuse atât de Executivul în fruntea căruia se află primarul Polițeanu, cât și de Consiliul Local Ploiești, mult mai pestriț decât fostul Consiliu. Prioritățile imediate, declarate, ale primarului Mihai Polițeanu sunt rezolvarea problemei termoficării pentru iarna 2024-2025 și organizarea unui târg pentru Sărbătorile de Iarnă. Săptămâna viitoare, când a anunțat organizarea unei conferințe de presă, va dezvălui, probabil, și numele deocamdată ținute la secret ale viceprimarului Mișcării Noi, ploieștenii (cel mai sigur Magdalena Trofin - foto jos, la depunerea jurământului de consilier local), dar și al administratorului public al municipiului, pe care l-a anunțat ca fiind independent politic. La ședința de astăzi au fost prezenți și prefectul Emil Drăgănescu și președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu.