Jandarmii de la Gruparea Mobilă Ploiești l-au sancționat pe tatăl unui copil care a făcut gesturi indecente la un meci de fotbal

Jandarmii de la Gruparea Mobilă Ploiești l-au sancționat pe tatăl unui copil care a făcut gesturi indecente la un meci de fotbal

Jandarmii de la Gruparea Mobilă Ploiești l-au sancționat pe tatăl unui copil care a făcut gesturi indecente la un meci de fotbal, iar de amendă nu a scăpat nici firma de pază de pe stadionul unde s-a petrecut incidentul. Potrivit Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești, evenimentul a avut loc duminică seară, în prelungirile meciului dintre FC Unirea Slobozia și FC Farul Constanța, disputat pe stadionul Arena Clinceni (județul Ilfov), când un minor, în vârstă de 9 ani, acoperit de un steag cu însemnele echipei din Slobozia, a intrat pe teren și a făcut gesturi obscene la adresa arbitrului partidei.
”Copilul a fost adus la marginea terenului de către unul dintre jucători, fiind preluat de un sterward al firmei de pază și predat echipelor Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab“ Ploiești, în vederea identificării acestuia și luării măsurilor legale. În urma verificărilor, a fost identificat atât minorul, cât și tatăl acestuia, care a fost amendat cu suma 500 de lei conform prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Cu aceeași sumă a fost amendată și firma de pază pentru nerespectarea măsurilor stabilite în planul de acțiune pentru desfășurarea în bune condiții a partidei de fotbal. Reamintim faptul că de fiecare dată, înaintea competițiilor sportive, le recomandăm spectatorilor să respecte o serie de măsuri pentru preîntâmpinarea evenimentelor neplăcute. Printre acestea se regăsesc și cele privind supravegherea cu atenție sporită a copiilor care-i însoțesc și evitarea unor incidente sau conflicte care ar putea duce la tulburarea ordinii publice”, informează reprezentanții Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești. (foto arhivă)

Tipărire