Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, considerat atât de lumea medicală, de pacienți, dar și de majoritatea românilor, cel mai bun ministru al Sănătății din România, a fost prezent, la Sinaia, la deschiderea celui de-al 52-lea Congres Național al Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă. ”Pentru mine nu a fost doar o participare instituțională. A fost o reîntâlnire cu oameni alături de care am învățat ce înseamnă responsabilitatea reală, munca dusă până la limită și puterea unei echipe unite în jurul unui singur obiectiv: salvarea de vieți. Am ales să îmi încep discursul cu un simplu „mulțumesc”. Un mulțumesc sincer pentru un for profesional care mi-a fost aproape întotdeauna, inclusiv atunci când nu am cerut ajutorul, dar aveam nevoie de el. Într-un sistem atât de greu, sprijinul autentic și încrederea dintre oameni valorează enorm”, a transmis Rogobete.
În discursul său, a vorbit despre tradiție, dar nu despre cea care înseamnă stagnare sau rezistență la schimbare, ci despre tradiția care înseamnă experiență acumulată, disciplină, caracter și capacitatea de a construi ceva mai bun pentru generațiile următoare. ”ATI înseamnă exact asta: echipă, curaj, solidaritate și oameni care înțeleg că nimeni nu poate reuși singur. Le-am spus colegilor mei că eu nu am făcut ATI o viață întreagă. Am lucrat în ATI doar doi ani și jumătate. Apoi am ales să renunț la medicină și să merg spre administrația centrală și politică, pentru că am simțit că acolo pot construi mai mult și că aceea este zona care mi se potrivește cel mai bine. Dar acei ani petrecuți în ATI au fost suficienți cât să înțeleg presiunea uriașă din spatele fiecărei decizii medicale, responsabilitatea față de pacient și importanța unei echipe unite. Tocmai de aceea, politicile publice serioase nu pot fi făcute din birou și nici din orgolii administrative. Ele trebuie construite împreună cu profesioniștii care trăiesc sistemul zi de zi. Normele bune și schimbările reale apar atunci când există încredere între cei care decid și cei care muncesc efectiv în spitale.
Am evitat intenționat cuvinte precum „reformă” sau „modernizare”, pentru că prea des au fost folosite fără substanță. În schimb, am vorbit despre onestitate, despre construcție și despre puterea unei comunități profesionale unite”, a precizat fostul ministru, pe care mulți români îl vor înapoi pe postul de conducere de la Ministerul Sănătății.