Guvernul a adoptat două ordonanțe considerate esențiale pentru perioada următoare: una privind relansarea economică și alta care vizează reforma în administrația publică. Anunțul a fost făcut de Ilie Bolojan, care a subliniat impactul major al măsurilor asupra cadrului fiscal și funcționării instituțiilor publice. „Am adoptat două ordonanțe foarte importante. Cea privind relansarea economică și cea privind reforma din administrație. Având în vedere că cea de relansare economică a fost deja prezentată de ministrul Nazare, voi spune numai că ea va completa cadrul fiscal care să pună mecanismele fiscale pe baze de creștere economică. Urmează ca în lunile viitoare să adoptăm aceste scheme”, a declarat Bolojan. Potrivit premierului, ordonanța privind reforma în administrație introduce măsuri de descentralizare și eficientizare, atât la nivel local, cât și central.
„Cea privind reforma în administrație este una foarte importantă pentru că rezolvă câteva aspecte esențiale din administrația locală și centrală. Se propun audituri de personal și reduceri de cheltuieli acolo unde sunt nejustificate. Actul normativ aduce precizări privind susținerea descentralizării, scurtarea procedurilor și simplificarea lor, precum și crearea bazelor locale de transfer pentru competențe care astăzi nu sunt bine gestionate de la nivel central”, a explicat Ilie Bolojan.
Reforma urmărește întărirea capacității administrațiilor locale de a genera politici publice, în special în domeniul urbanismului, cu accent pe creșterea eficienței. Un element important al noii ordonanțe este acordarea unei autonomii sporite administrațiilor locale în reglementarea jocurilor de noroc. „După adoptarea acestei ordonanțe, autoritățile locale vor putea decide în ce fel și dacă permit să mai funcționeze jocuri de noroc pe teritoriul lor”, a precizat Bolojan.
Pachetul de reformă va fi completat de măsuri suplimentare, inclusiv reduceri de personal și ajustări privind vârsta de pensionare. „Toate aceste procese vor îmbunătăți calitatea administrațiilor locale. Măsurile vor fi dublate de reduceri de personal, de creșterea vârstelor de pensionare și de crearea unor condiții pentru o administrație mai eficientă”, a concluzionat Ilie Bolojan.