Organizația de Femei Social-Democrate (OFSD) din Câmpina și-a desemnat noua conducere în cadrul alegerilor interne desfășurate recent, eveniment la care a participat și Beatrice Gâjman, președinta organizației județene OFSD.
Prezentă la întâlnire, Beatrice Gâjman a subliniat importanța acestui moment pentru consolidarea și dezvoltarea echipei locale, evidențiind implicarea activă a femeilor din organizație în viața comunității. Aceasta a apreciat deschiderea și determinarea membrilor OFSD Câmpina, punctând rolul esențial al colaborării și al apropierii de cetățeni.
În urma votului, Livia Lupu a fost realeasă în funcția de președinte al OFSD Câmpina. Totodată, Irina Mihaela Nistor a fost aleasă în funcția de prim-vicepreședinte al organizației.
„Această echipă demonstrează responsabilitate, seriozitate și dorință de implicare, elemente esențiale pentru dezvoltarea organizației și pentru contribuția activă la viața publică locală”, a transmis Beatrice Gâjman.
Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă apreciată drept caldă și constructivă, lidera OFSD Prahova exprimându-și încrederea în capacitatea noii conduceri de a continua proiectele dedicate comunității.