Diseară se aprind luminițele de Crăciun și în Sinaia! Jucătoarea de tenis Ana Bogdan, originară din Sinaia, va primi Titlul de Cetățean de Onoare

Diseară se aprind luminițele de Crăciun și în Sinaia! Jucătoarea de tenis Ana Bogdan, originară din Sinaia, va primi Titlul de Cetățean de Onoare

În această seară, la Sinaia, se vor aprinde luminițele de Crăciun, la ora 17:00. Înaintea evenimentului așteptat de toți locuitorii orașului, dar și de turiștii aflați în stațiunea de pe Valea Prahovei în această perioadă, de la ora 16:00, pe esplanada Parcului Dimitrie Ghica, va avea loc un concert de colinde susținut de Corul Regal, dirijor Răzvan Apetrei. Cu cinci minute înaintea aprinderii iluminatului de Sărbători, primarul Vlad Oprea le va adresa celor prezenți un mesaj de sărbătoare și îi va înmâna Titlul de Cetățean de Onoare a orașului Sinaia jucătoarei de tenis Ana Bogdan, originară din localitate. Pe tot parcursul evenimentelor din această seară nu vor lipsi alte surprize și nici... Moș Crăciun.

Trebuie menționat că, în intervalul orar 16:00 – 19:00, traficul rutier va fi restricționat pe Bd. Carol I, de la intersecția cu strada Aosta și până la intersecția cu strada Gării și strada O. Goga.


Tipărire