Un autocamion s-a răsturnat, joi dimineață, pe DN1B, a lovit un autoturism și, ulterior, a intrat într-un restaurant, la Merei. Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, pe DN 1B, în zona localității Merei, județul Buzău, conducătorul unui autocamion a pierdut controlul direcției în rondul de la intersecția cu DJ 203G, s-a răsturnat, a lovit un autoturism, iar apoi a intrat într-un restaurant. În urma impactului a rezultat rănirea șoferului, care urmează a primi îngrijirile medicale necesare. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, fiind dirijată pe rute ocolitoare, în condițiile unor valori de trafic în creștere. (sursa foto: DRDP Buzău)
UPDATE: Circulația rutieră se desfășoară în condiții normale pe DN 1B.