Datorită unor proiecte derulate de Consiliul Județean Prahova, zeci de localități prahovene vor beneficia de construirea unor centrale fotovoltaice, finanțate prin Fondul pentru Modernizare. Aceste proiecte marchează un pas semnificativ în direcția tranziției energetice, contribuind la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și la creșterea autonomiei energetice a unităților administrativ-teritoriale din județ, informează Consiliul Județean.
Proiectele, care fac parte din Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei, care sprijină obiectivele Pactului Ecologic European și ale Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC), vizează dezvoltarea de capacitați noi de producție a energiei electrice din surse solare, pentru a crește ponderea energiei verzi în consumul local și a reduce presiunea asupra bugetelor publice.
Prin construirea a trei centrale fotovoltaice, Consiliul Județean Prahova își propune să acopere integral consumul energetic al unităților administrativ-teritoriale implicate, reducând astfel costurile cu energia electrică și eliberând resurse pentru alte investiții comunitare. Detaliile proiectelor sunt următoarele:
- Comunitatea I.D. – R.E.S. 1
Capacitate instalată: 6,7998 MW
Valoare investiție: 45.062.104,55 lei
Unități implicate: Orașele Boldești-Scăeni, Slănic, Urlați și următoarele localități: Albești Paleologu, Aluniș, Apostolache, Ariceștii Zeletin, Baba Ana, Băltești, Călugăreni, Cărbunești, Chiojdeanca, Cocorăștii Mislii, Cosminele, Dumbrăvești, Gornet, Gornet Cricov, Gura Vadului, Gura Vitioarei, Jugureni, Lapoș, Lipănești, Măneciu, Plopu, Predeal-Sărari, Salcia, Salciile, Scorțeni, Sătțrile, Ștefești, Teișani, Tomsani, Vîlcănești.
- Comunitatea I.D. – R.E.S. 2
- Capacitate instalată: 6,39936 MW
Valoare investiție: 42.608.137,60 lei
Unități implicate: Orașele Băicoi, Bușteni, Plopeni și următoarele localități: Bănești, Bărcănești, Cocorăștii Colț, Filipeștii de Pădure, Florești, Gherghița, Gorgota, Măgureni, Păulești, Poiana Câmpina, Poienarii Burchii, Provița de Jos, Provița de Sus, Puchenii Mari, Sirna, Târgșoru Vechi, Tinosu.
- Comunitatea I.D.-R.E.S. 3
Capacitate instalată: 7,99986 MW
Valoare investiție: 53.030.009,38 lei
Unități implicate: Municipiul Câmpina, orașele Breaza și Comarnic.
Prin implementarea acestor proiecte, comunitățile locale vor avea multiple beneficii. Prima dintre acestea și cea mai importantă este autonomie energetică, prin acoperirea integrală a autoconsumului energetic al unităților administrativ-teritoriale, reducând astfel dependența de sursele tradiționale de energie.
Reducerea costurilor: Economiile generate prin utilizarea energiei solare vor degreva bugetele locale, permițând redirecționarea fondurilor către alte investiții esențiale, precum infrastructura sau serviciile sociale.
Sustenabilitate: Creșterea ponderii energiei verzi contribuie direct la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și la atingerea obiectivelor climatice stabilite prin PNIESC pentru perioada 2021-2030.
Dezvoltare economică: Investițiile în energie regenerabilă generează locuri de muncă și sprijină dezvoltarea unui sector energetic modern și competitiv.
Toate cererile de finanțare depuse de Consiliul Județean Prahova au fost aprobate, proiectele aflându-se în etapa de precontractare. În perioada următoare, vor fi demarate procedurile necesare pentru implementarea investițiilor, astfel încât obiectivele stabilite să fie atinse în cel mai scurt timp posibil.
Prin aceste proiecte, Consiliul Județean Prahova demonstrează că susține o abordare modernă și sustenabilă în ceea ce privește gestionarea resurselor energetice. Investițiile în energie solară nu doar că reduc impactul asupra mediului, dar creează un cadru favorabil pentru dezvoltarea durabilă a județului și pentru bunăstarea cetățenilor.