O magazie plină cu anvelope a luat foc, în comuna Teișani. Pompierii au reușit să lichideze incendiul

O magazie plină cu anvelope a luat foc, în comuna Teișani. Pompierii au reușit să lichideze incendiul

O magazie cu anvelope a luat foc, în comuna Teișani, vineri seară, iar la fața locului au intervenit, pentru localizarea și lichidarea incendiului, pompierii militari din cadrul Detașamentului Vălenii de Munte, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. Potrivit ISU Prahova, ”incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 100 mp la o magazie unde erau depozitate anvelope. Prin acțiunea promptă a pompierilor, incendiul a fost localizat în timp util, astfel că a fost împiedicată propagarea acestuia la un service auto aflat în proximitate. Incendiul este lichidat. Se lucrează pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului și pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu”.


Tipărire