Incendiu de proporții în comuna Brebu, duminică seară. O gospodărie a fost cuprinsă de flăcări

Incendiu de proporții în comuna Brebu, duminică seară. O gospodărie a fost cuprinsă de flăcări

Un incendiu de proporții a izbucnit, duminică seară, într-o gospodărie din satul Pietriceaua, comuna prahoveană Brebu. Flăcări imense erau vizibile de la mare distanță, iar localnicii au intrat în panică, de teamă ca incendiul să nu se propage și în vecinătăți. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Câmpina, cu trei autospeciale de stingere, o autocisternă și un echipaj SMURD. ”Incendiul se manifestă generalizat la nivelul unei anexe gospodărești, fiind extins și la acoperișul unei locuințe. De asemenea, sunt afectate de incendiu și 2 autoturisme. Suprafața totală afectată de flăcări este de circa 350 mp. Pompierii au reușit să localizeze incendiul, depun eforturi pentru lichidarea acestuia. Intervenția este în desfășurare. Până în acest moment, nu au fost raportate victime”, informează ISU Prahova. 


Tipărire