Când ajungi director la ADI Mobilitate din postura de nevastă a vicelui CJ, ai tupeul să spui că salariul din bani publici este ”confidențial”

Când ajungi director la ADI Mobilitate din postura de nevastă a vicelui CJ, ai tupeul să spui că salariul din bani publici este ”confidențial”

Directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Mobilitate Prahova (o structură fără nicio activitate de la înființare și până în prezent), Mihaela Magdalena Apostol, soția consilierului județean liberal Cristian Apostol (fost vicepreședinte al CJ Prahova în mandatul lui Iulian Dumitrescu) a refuzat să răspundă în plenul ședinței Consiliului Județean Prahova, derulată astăzi, la o întrebare simplă, legată de veniturile nete pe care le încasează în funcția pe care o deține. Deși este plătită din fonduri publice – provenite de la autoritățile publice membre ale ADI Mobilitate – Magdalena Apostol a precizat doar că ”salariul este confidențial”. Un răspuns care l-a nemulțumit pe consilierul județean Rareș Enescu, acesta solicitând oficial să primească statul de plată al angajaților ADI Mobilitate.

De altfel, directoarea Apostol și-a prezentat și un așa-zis ”raport de activitate” din care a reieșit, așa cum și Virgil Nanu, președintele CJ Prahova, a remarcat, că ”nu a avut o activitate notabilă”.

” Ce lucruri concrete s-au făcut?”, a întrebat Virgiliu Nanu. Răspunsul incredibil al Magdalenei Apostol: a demarat un studiu de piață pentru contractarea unui studiu de mobilitate la nivel județean. ”Nu am finalizat, pentru că aprobarea unui asemenea studiu presupunea ca fiecare UAT să emită un mandat special pentru reprezentanții în ADI, dar din cauza alegerilor din 2024 nu s-au mai întrunit”.

Fără comentarii, doar de adăugat că, de la preluarea mandatului de președinte al CJ Prahova, Virgiliu Nanu nu a alocat niciun leu pentru funcționarea acestei ADI Mobilitate, asociație care, cu siguranță, se va dizolva în perioada următoare.

La sfârșitul anului 2023, a avut loc un simulacru de concurs pentru postul de director executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Mobilitate Prahova, în urma căruia a fost declarată admisă singura persoană înscrisă: Magdalena Godeanu (actualmente Apostol), care era la vremea respectivă consilier județean de la USR, șefă a USR Păulești și administrator al unei firme deținute chiar de vicepreședintele USR (pe atunci) al CJ Prahova, Cristian Apostol. În martie 2024, cei doi s-au căsătorit.


Tipărire