Un profesor suplinitor de educație fizică și sport, de la Școala Gimnazială Berceni, a fost arestat preventiv, la finalul săptămânii trecute, sub acuzația de agresiune sexuală asupra unui elev al unității de învățământ. Bărbatul avea și ordin de restricție emis de judecători în luna februarie a acestui an, prin care avea interdicție de a se apropia la mai puțin de 10 metri de băiețelul respectiv sau a lua legătura prin orice mijloace cu acest copil. Cercetările în acest caz au fost demarate de anchetatori după ce s-a făcut plângere pe numele suplinitorului respectiv. Acesta a contestat decizia arestului preventiv, astăzi, 31 martie, urmând să se judece contestația.
”Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului au reținut la data de 26 martie a.c., un bărbat bănuit de comiterea infracțiunilor de agresiune sexuală asupra unui minor și purtare abuzivă. În urma investigațiilor efectuate a reieșit faptul că un bărbat de 37 de ani din municipiul Ploiești, în perioada octombrie 2024-ianuarie a.c., ar fi agresat și ar fi avut un comportament abuziv față de doi minori. În urma probatoriului administrat față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore. Prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Ploiești, bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun. Totodată, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor și purtare abuzivă”, informează IPJ Prahova în legătură cu acest caz.
UPDATE: Tribunalul Prahova a respins ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul-inculpat Blăjan Gheorghe, împotriva încheierii penale nr. 31 din data de 27.03.2025 pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. 6461/281/2025. Astfel, suplinitorul acuzat de agresiune sexuală și purtare abuzivă va sta în arestul de la Câmpina pe o durată de 30 de zile, până la data de 25.04.2025, inclusiv.