Trei persoane au suferit răni grave, în urma unui accident rutier produs, sâmbătă seară, în municipiul Ploiești, pe strada Cerceluș. Potrivit ISU Prahova, la fața locului au intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor și pentru acordarea asistenței medicale de urgenţă pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Ploiești, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, cu sprijinul altor două ambulanțe SAJ Prahova. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme și cei patru ocupanți ai acestora, dintre care trei au necesitat îngrijiri medicale deoarece au suferit traumatisme cranio-cerebrale și cranio-faciale. Ulterior, toate cele trei victime - un tânăr de 24 de ani și doi adolescenți de 16 ani - au fost transportate la spital.
Un tânăr și doi adolescenți, răniți într-un accident produs, sâmbătă, în Ploiești
