Nouă persoane au fost intoxicate cu monoxid de carbon și hidrogen sulfurat, luni dimineață, la Rafinăria Petrobrazi, fiind nevoie de intervenția echipajelor de urgență de la ISU Prahova și Ambulanță pentru a le acorda primul ajutor. ”La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD, ambulanța SMURD - TIM, o ambulanță pentru transport personal și victime multiple și două ambulanțe SAJ Prahova. Este vorba despre 9 persoane intoxicate cu monoxid de carbon și hidrogen sulfurat, toate aflate în stare de conștiență, dintre care 4 au necesitat perfuzare, restul de 5 persoane fiind stabile. Toate persoanele sunt asistate la fața locului și urmează să fie transportate la spital. Persoanele efectuau lucrări la o instalație a operatorului, nu sunt angajați în cadrul acestuia”, a informat ISU Prahova.
UPDATE: OMV Petrom a transmis, prin echipa de comunicare a companiei, punctul de vedere referitor la incidentul care a avut loc luni dimineață în incinta rafinăriei Petrobrazi. ”În cursul dimineții de astăzi, a avut loc un incident la o instalație în construcție din perimetrul rafinăriei Petrobrazi. Nouă angajați ai contractorilor care efectuau lucrări în instalație au fost expuși emisiilor de gaze. Aceștia au primit imediat îngrijiri medicale la fața locului și au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare. Menționăm că starea de sănătate a acestora este stabilă și continuu monitorizată. Imediat după declanșarea evenimentului, au fost oprite lucrările din instalație și, preventiv, a fost evacuat personalul din proximitatea instalației. Situația a fost raportată către autoritățile relevante și se investighează cauzele”, au transmis reprezentanții OMV Petrom.